Bucureşti, 21 iulie 2016 - Ministerul Fondurilor Europene (MFE) deschide linii de finanţare pentru investiţii în creşterea gradului de siguranță a traficului, în fluidizarea traficului la punctele de frontieră, respectiv în reducerea impactului asupra mediului. Bugetul este de 106,5 milioane de euro, din care siguranța rutieră are cea mai mare alocare – 85,2 milioane de euro.
Principalul rezultat urmărit prin aceste investiţii din fonduri europene este reducerea numărului deceselor în accidentele rutiere. În 2015, rata de deces a fost de 95 de persoane la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media UE (51.5 decese la un milion de locuitori), potrivit unor statistici ale Comisiei Europene. România se află pe primul loc în UE – la egalitate cu Bulgaria – la capitolul deceselor în trafic (vezi anexă).
În ce priveşte fluidizarea traficului la punctele de frontieră, prin această linie de finanţare se va reduce timpul de staționare, în special al transportatorilor de marfă. Ghidurile pe care Ministerul Fondurilor Europene le lansează pentru proiectele de investiţii în siguranţa rutieră se adresează administratorilor infrastructurii de transport pentru toate modurile, inclusiv prin parteneriate cu alte instituţii publice, autorităţile publice locale, Direcția Rutieră din Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția de Poliție Transporturi.
Ghidul ce vizează fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei se adresează Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ministerului Transporturilor, Operatorului de infrastructură la punctul de trecere a frontierei desemnat în conformitate cu legislația în vigoare, Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv Direcției de Poliție Transporturi sau Poliţiei de Frontieră Române, după caz.
Ghidul şi documentele anexe pot fi consultate pe website-ul ministerului. Cifrele publicate nu includ rezerva de performanță, alocată doar dacă beneficiarii ating indicatorii de performanță agreați cu UE.
Cele 106,5 de milioane de euro fac parte din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, al doilea program ca mărime din UE. Banii vor fi distribuiți după cum urmează:
- 76,13 milioane euro sunt destinați proiectelor noi de siguranţă a traficului şi securităţii transporturilor pentru toate modurile de transport;
- 21,3 milioane de euro sunt destinați proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de acces în punctele de trecere a frontierei/de ieșire din țară şi în vamă.
- 8,47 milioane de euro sunt destinați proiectelor fazate, demarate în cadrul perioadei programatice 2007-2013, nefinalizate și continuate în actualul exercițiu financiar.
Comisia Europeană estimează că 135 000 de persoane au suferit accidente grave pe drumurile din UE. Costul social aferent - reabilitare, asistență medicală, daune materiale etc. – este estimat la cel puțin 100 de miliarde EUR.
Comisia Europeană are ca obiectiv reducerea la jumătate a numărului total de decese în accidente rutiere în Uniunea Europeană până în anul 2020, începând din 2010.
Masuri de siguranta in transport si trecererea frontierei
Anexă: Numărul de decese rutiere la un milion de locuitori – Statistici preliminare pentru fiecare țară în parte pentru 2015
Sursă: Comisia Europeană, martie 2016
***
Informații suplimentare
Apelurile de proiecte sunt lansate în cadrul Axei prioritare 2. Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Prioritatea de investiții 7c. Dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul, inclusiv a celor cu zgomot redus și care au emisii reduse de carbon, inclusiv a căilor navigabile interioare și a sistemelor de transport maritim, a porturilor, a legăturilor multimodale și infrastructurilor aeroportuare, cu scopul de a promova mobilitatea durabilă la nivel regional și local, Obiectiv Specific 2.5. Creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului, respectiv Obiectiv Specific 2.6. Reducerea timpului de staţionare la punctele de comunicare transnaţională.
Despre POIM 2014-2020:
- Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
- MFE a lansat, în perioada aprilie-mai 2016, ghiduri pentru proiecte în valoare de 5,8 miliarde de euro pentru transport şi 3,5 miliarde euro pentru mediu.
Apelul de finanțare este în linie cu Strategia Națională de Siguranță Rutieră 2016-2020, pe care Guvernul o va adopta în perioada următoare. Strategia are ca principal obiectiv reducerea numărului de victime în accidentele rutiere până în 2020, conform angajamentelor față de Uniunea Europeană.