Doamna Sirma Caraman, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a participat ieri, 25 mai 2016, la sediul MDRAP, la o întâlnire cu domnul Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, pe tema identificării de oportunităţi de colaborare pentru atragerea de investiţii în zonele mai puţin dezvoltate din România.
În cadrul discuţiilor au fost prezentate atribuţiile MDRAP, cu accent pe instrumentele de dezvoltare locală. Au fost identificate posibilităţi de colaborare între Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană și MDRAP, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi administratorii parcurilor industriale, cu ocazia târgurilor, expoziţiilor şi a altor evenimente de promovare a României.
„Ne dorim să întărim colaborarea cu mediul de afaceri, inclusiv cu reprezentanţii camerelor de comerţ, în procesul de atragere al investitorilor străini în România, în general, şi în parcurile industriale, în special, pentru că suntem ferm convinşi de avantajele investiţionale pe care le are ţara noastră”, a declarat doamna secretar de stat Sirma Caraman la finalul întâlnirii.
***
Informaţii suplimentare
În acest moment, în România funcţionează potrivit legii 71 de parcuri industriale, cu titlu acordat, conform prevederilor legale, cu o suprafață totală de 2 899,99 ha (din care 1.444,76 suprafaţă ocupată). Potrivit datelor raportate de societăţile administrator, în parcurile industriale activează 1.056 operatori economici, cu 55.944 de salariaţi.
Sursa: MDRAP