Marti, 16 ianuarie 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat, la Sala de Conferințe a Hotelului Parc din Alba Iulia, o sesiune de informare privind lansarea regională a apelului de proiecte pe Prioritatea de Investiții 2.1B – Incubatoare de afaceri, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii. Peste 60 de reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și ai IMM interesați în dezvoltarea de noi afaceri în viitoarele structuri destinate incubării de firme noi au participat la eveniment.
Apelul dedicat creării incubatoarelor de afaceri sectoriale și dezvoltării serviciilor prestate în cadrul incubatoarelor de afaceri a fost lansat în data de 4 decembrie 2017. Pot solicita finanțare entităţile care au calitatea de fondator al incubatorului de afaceri, respectiv autoritatea publică a administraţiei publice locale, instituţia sau consorţiul de instituţii de învăţământ superior acreditate, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare, camerele de comerţ, societățile, societățile cooperative, asociațiile și fundațiile, patronatele, sindicatele. Acestea pot solicita finanțare individual sau în parteneriat. În cadrul sesiunii de informare au fost prezentate condițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, aspecte generale privind utilizarea aplicației MySMIS și regulile de identitate vizuală valabile pentru POR 2014-2020. De asemenea, au fost prezentate și modelele de organizare și funcționare a incubatoarelor de afaceri în special pentru domeniul industriilor culturale și creative, dar cu posibilități de duplicare și în alte sectoare.
”Prioritatea de investiții 2.1B din cadrul POR 2014-2020 reprezintă unul dintre instrumentele de susținere a Industriilor Culturale și Creative pe care ne propunem să-l valorificăm prin proiectul CRE:HUB, iar în cadrul evenimentului am discutat cu participanții și câteva modele europene de organizare și funcționare a incubatoarelor de afaceri care ar putea fi replicate cu succes la nivelul Regiunii Centru. Facem acest lucru pentru a sublinia complementaritatea proiectelor pe care le susținem și dezvoltăm, alături de partenerii noștri. Industriile creative, sănătatea, turismul și sectorul IT sunt dintre prioritățile strategice ale Regiunii Centru, care pot fi valorificate de mediul de afaceri, în parteneriat cu administrația publică locală, prin crearea și funcționalizarea acestor incubatoare de afaceri”, a declarat, după întâlnirea de lucru de la Alba Iulia, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Corelând lansarea acestei priorități de investiții, dedicată atât administrației publice, cât și mediului de afaceri, cu lansarea, la finalul anului trecut a apelului aferent Axei Prioritare 1 – „Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de Investiții 1.1, Operațiunea C – Investiţii pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu ITT, tot din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, ADR Centru va organiza încă două sesiuni de informare la Tîrgu Mureș și Brașov. Aceste sesiuni sunt adresate potențialilor solicitanți pentru investiții ale IMM ca rezultate ale cercetării-inovării și vor avea loc la sediul CCI Mureș, în data de 23 ianuarie 2018, și la sediul CCI Brașov, în data de 25 ianuarie 2018. Solicitanți eligibili în cadrul apelului 1.1.C sunt acele IMM aflate în parteneriat cu una sau mai multe entități de transfer tehnologic acreditate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Ghidul Solicitantului de finanțare și alte detalii privind Prioritatea de Investiții 2.1B – Incubatoare de afaceri pot fi regăsite pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, secțiunea Prezentare Program 2014-2020 / Axa Prioritară 2 – Imbunatatirea competitivitatii întreprinderilor mici și mijlocii.
Sursa: ADR Centru