Pentru a asigura gestionarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile alocate țării noastre prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finalizat metodologia de lucru specifică reevaluării proiectelor de investiții eligibile, dar fără finanțare, ale beneficiarilor publici. Agenția dorește ca până la sfârșitul lunii septembrie 2015 să reevalueze peste 115 de Cereri de Finanțare pentru Măsura 125, iar la începutul lunii octombrie 2015 să acorde peste 100 de noi finanțări pentru beneficiarii Măsurii 322.
În urma unei analize atente, în vederea selectării proiectelor eligibile fără finanțare, s-a stabilit un punctaj mai mare sau egal cu 60 de puncte pentru proiectele aferente Măsurii 322 ,,Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. Punctajul minim stabilit pentru proiectele eligibile fără finanțare aferente Măsurii 125 ,,Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii ” este de 42 de puncte. Menționăm că aceste praguri au fost stabilite cu acordul prealabil al Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2013, al Autorității de Management pentru PNDR 2007-2013, dar și în urma discuțiilor avute cu expertii Comisiei Europene.
Astfel, după întocmirea listei finale cu proiectele de investiții care vor face obiectul procedurii de reevaluare, Centrele Regionale ale AFIR vor notifica solicitanții ale căror proiecte au fost depuse în iulie 2009 (pentru Măsura 322) și în sesiunea din mai 2011 (pentru Măsura 125) și care au un punctaj mai mare sau egal cu punctajul minim stabilit. Ulterior, reprezentanții legali ai solicitanților, respectiv ai autorităților publice locale, vor prezenta la Centrul Regional (CRFIR) documentația actualizată, în vederea reevaluării proiectului.
Odată încheiată procedura de reevaluare a proiectelor eligibile fără finanțare, AFIR va publica Raportul de Selecție, urmând ca beneficiarii să fie notificați în vederea semnării Contractului de Finanțare.
Precizăm faptul că beneficiarii vor putea primi un avans de maxim 40% din valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile în cazul în care au obținut avizarea unei achiziții din partea AFIR și după publicarea în SEAP a invitaţiei sau a anunţului de participare pentru achiziția de lucrări. Pentru toate aceste contracte de finanțare data limită de implementare a proiectelor de investiții este sfârșitul anului 2017.
Sursa: www.afir.info