AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea finanțării investițiilor private în procesare agricolă și pomicolă

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunile finale ale Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente submăsurilor 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricoleși 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, pentru sesiunea anuală 2017. Citeste mai mult

Peste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Începând de miercuri, 3 mai 2017, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta – Dunării.

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării. Citeste mai mult

Fondurile disponibile în 2016 pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.4, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție. Citeste mai mult

Peste 172 milioane de euro disponibili în 2016 pentru producția și industria pomicolă și pentru procesarea produselor agricole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește, începând din data de 20 mai 2016, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul submăsurilor 4.1a – „Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole”,4.2a – „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” și 4.2 – „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul agricol” din PNDR 2014-2020. Citeste mai mult

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) anunţă deschiderea sesiunilor pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru măsurile finanţate prin FEADR

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea în perioada 28 aprilie – 31 octombrie 2016 a celei de-a doua sesiuni continue anuale de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile 4.1, 6.1, 6.3 și în perioada 28 aprilie – 31 iulie 2016 a primei sesiuni continue anuale de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile 16.4 și 16.4a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Citeste mai mult

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR) anunţă deschiderea sesiunilor pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru măsurile finanţate prin FEADR

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea în perioada 28 aprilie – 31 octombrie 2016 a celei de-a doua sesiuni continue anuale de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile 4.1, 6.1, 6.3 și în perioada 28 aprilie – 31 iulie 2016 a primei sesiuni continue anuale de depunere a cererilor de finanţare pentru submăsurile 16.4 și 16.4a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Citeste mai mult

AFIR a lansat aplicația „Asistență module on-line”

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat, prin intermediul paginii oficiale de internet www.afir.info, aplicația „Asistență module on-line” pentru a veni în sprijinul solicitanților și beneficiarilor finanțărilor disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Citeste mai mult

Achim Irimescu: Primele sesiuni de primire a proiectelor prin PNDR 2014-2020 vor fi deschise joi, 28 aprilie

Primele sesiuni de primire a proiectelor de investiții din acest an, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, vor fi deschise joi, 28 aprilie, suma totală depășind 540 de milioane de euro, a declarat marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. Citeste mai mult