AFIR a publicat spre dezbatere publică un prim set de instrucțiuni privind evitarea creării de condiții artificiale în accesarea fondurilor europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat spre dezbatere publică un set de instrucţiuni privind evitarea creării de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene, pentru finanțarea investițiilor în agricultură și în dezvoltarea mediului rural prin submăsurile 4.1 (Exploatații agricole), 4.2 (Procesare agricolă), 4.1a (Exploatații pomicole) și 4.2a (Procesare pomicolă) din PNDR 2020. Citeste mai mult

Adjudecarea on-line a contractelor de achiziții pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale asigură, prin intermediul paginii oficiale de internet (www.afir.info), derularea on-line a achizițiilor realizate pentru implementarea proiectelor de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Citeste mai mult

Întâlnire de lucru cu reprezentantul Comisiei Europene și partenerii sociali ai AFIR privind clarificarea modalității de identificare și evaluare a condițiilor artificiale

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat în data de 14 martie 2016, la sediul central al Agenției, o întâlnire privind clarificarea modalității de identificare și de evaluare a condițiilor artificial create pentru oținerea fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Citeste mai mult

Achim Irimescu: România a dezangajat 940 de milioane de euro din bani europeni; e o mare pierdere pentru mediul rural

România a dezangajat 940 de milioane de euro din bani europeni, ceea ce este o mare pierdere, deoarece se puteau realiza foarte multe obiective în mediul rural și se putea reduce decalajul față de Uniunea Europeană, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în plenul Senatului, la ‘Ora ministrului’. Citeste mai mult

PNDR 2014 – 2020: Au fost publicate variantele consultative a Ghidurilor Solicitantului pentru sesiunea 2016

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat varianta consultativă a Ghidului Solicitantului pentru primele submăsuri de finanțare din cadrul PNDR 2014-2020, aferente anului 2016, ce urmează a fi lansate:

 

Sursa: AFIR

Sorin Radu (MADR): Corecțiile financiare aplicate României ar putea fi reduse; suma certă se ridică la 400-450 de milioane de euro

Corecțiile financiare aplicate României pentru neconformitățile constatate pe proiectele derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 ar putea fi reduse de la 600 de milioane de euro, în condițiile în care suma stabilită cu titlu cert de către Comisia Europeană se ridică la 400-450 de milioane de euro, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Sorin Radu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Citeste mai mult

Calendarul estimativ de lansare a noilor sesiuni din PNDR 2014-2020

Calendarul estimativ pentru lansările măsurilor în anul 2016:

Februarie
– Submăsura 1.1 ”Sprijin pentru formare profesională, precum și a acțiunilor pentru dobândirea de cunoștințe”

Martie
– Măsura de ”Consiliere în implementarea planului de afaceri”,

– Măsura 4.2 ”Schema de minimis”,

– Submăsura 4.1 ”Investiții în exploatațiile agricole”,

– Submăsura 4.1a ”Investiții în exploatații pomicole”,

– Submăsura 4.2 ”Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”,

– Submăsura 4.2a ”Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”,

– Submăsura 4.3 ”Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”

– Submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Aprilie – Mai
– Submăsura 7.2 ”Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”

Iulie
– Submăsura 6.5 ” Schema pentru micii fermieri”.

 

Sursa: MADR

AFIR a demarat analiza propunerilor pentru simplificarea accesării PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a organizat, în perioada 12 – 14 ianuarie 2016, dezbateri publice la nivel județean pentru a identifica soluții de adaptare și simplificare a cadrului normativ privind accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Citeste mai mult