Guvernul a aprobat aplicarea corecțiilor financiare solicitate de Comisia Europeană referitoare la Creșterea Competitivității Economice

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, aplicarea corecției financiare de 2% solicitată de Comisia Europeană la nivelul Axei Prioritare 1 a Programului Operațional Sectorial ‘Creșterea Competitivității Economice’ (POS CCE), pentru cheltuielile efective aferente contractelor de finanțare încheiate cu beneficiari întreprinderi mici și mijlocii pentru care au fost deja incluse cheltuieli în declarațiile de cheltuieli și în aplicațiile de plată transmise Comisiei Europene. Citeste mai mult

Sesiunile anuale de primire a proiectelor prin PNDR 2020 se apropie de final

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale reamintește tuturor celor interesați că pe data de 18 decembrie 2015, ora 16.00 se vor închide sesiunile anuale continue deschise în anul 2015 pentru depunerea proiectelor de investiții în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Citeste mai mult

România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013!

România va returna Comisiei Europene cel puțin 800 de milioane de euro din fondurile alocate pe dezvoltare rurală prin PNDR 2007-2013, a declarat, luni, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o conferință de specialitate.

Citeste mai mult

Peste 40 de decidenți ai autorităților publice locale s-au întâlnit și au analizat realizările din proiectele REGIO din perioada 2007-2015

Peste 40 de reprezentanți ai autorităților publice locale, din mediul de afaceri și universitar din Regiunea Centru s-au întâlnit și au analizat, în cadrul Ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, situația la zi, cu doar o lună înainte de încheierea Programului REGIO, stadiul absorbției fondurilor nerambursabile și proiectele realizate pentru dezvoltarea Regiunii Centru. În cadrul întâlnirii de lucru de la sediul Consiliului Județean Sibiu, prezidată de dl. Ioan Cindrea, președinte CDR Centru și CJ Sibiu, s-a vorbit și despre transferul de bune practici din perioada care se încheie acum, pentru buna pregatire a proiectelor în conformitate cu noutățile viitorului Program Operațional Regional 2014-2020.

Citeste mai mult