Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) a selectat CEC Bank și Banca Transilvania drept partenere în implementarea programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri (SRLD) și a programului START 2016, informează marți instituția.
“Având în vedere faptul că cele două instituții de credit au îndeplinit cerințele solicitate și că ofertele de creditare prezentate sunt similare, am decis să oferim aplicanților la cele două programe naționale posibilitatea de a alege instituția de credit prin intermediul căreia vor implementa programele în anul 2016″, a declarat Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în minister.
În comparație cu anul trecut, posibilitatea implementării în parteneriat cu instituții de credit a programelor dedicate start-up-urilor și debutanților în afaceri conduce la timpi suplimentari de efectuare a cheltuielilor de către beneficiari, măsura fiind totodată menită să încurajeze creditarea întreprinderilor aflate la început de drum, spun reprezentanții ministerului.
O altă noutate față de anii precedenți este posibilitatea acordată de instituțiile de credit partenere de a oferi aplicanților care solicită această facilitate un credit-punte pentru componenta de fond nerambursabil și TVA, se arată într-un comunicat al MECRMA.
“Conform art 7, lit. c din Hotărârea Guvernului nr. 96/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, cu completările și modificările ulterioare, începând cu dată de 30.08.2016, ora 20.00, aplicația de înscriere va deveni inactivă și din dată de 31.08.2016, ora 10.00 se va deschide o nouă sesiune de înscrieri, care va rămâne activă până în dată de 14.09.2016, ora 20.00. Numerele de înregistrare în Registrul Unic Electronic vor fi atribuite aplicanților după închiderea celei de-a două sesiuni de înscriere”, se precizează în comunicatul ministerului.
Sursa: AGERPRES