În urma întrebărilor transmise cu privire la persoanele care au nevoie de certificat digital calificat pentru a se înregistra în aplicația MySMIS 2014 versiunea 1.0., Ministerul Fondurilor Europene (MFE) precizează că numai reprezentantul legal (sau împuternicit) al unei persoane juridice care dorește să depună o cerere de finanțare are nevoie de certificat digital calificat. Persoana juridică respectivă se poate înscrie în sistem numai prin folosirea acestuia.
Cei care vor contribui la elaborarea cererii de finanțare și, ulterior, la implementarea proiectului unei persoane juridice (ex. membri în echipa de proiect, consultanți etc.), nu au nevoie de certificat digital, dar vor avea nevoie să primească o validare de la persoana juridică la care se asociază (mai precis de la reprezentantul legal/ împuternicit al acesteia).