Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, afirmă că este îngrijorată de “startul lent” în implementarea proiectelor pentru perioada 2014-2020, precizând că România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din acest exercițiu bugetar.
“În perioada 2007-2013, prin politica de coeziune, României i-au fost alocate în total 22,4 miliarde de euro din care s-au absorbit până acum peste 85,8% (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune). În ceea ce privește Programul Operațional Regional (POR), pentru perioada 2007-2013, rata de absorbție la data de 27 iulie era de 92,36% incluzând prefinanțarea și plățile în curs (efectuate, însă nedecontate încă de către Comisia Europeană), dintr-o contribuție totală a UE de 3,966 miliarde de euro prin Fondul european de dezvoltare regională”, spune Corina Crețu, într-o declarație acordată AGERPRES.
Ea precizează că este îngrijorată de “startul lent” în implementarea proiectelor pentru perioada 2014-2020, precizând totodată că știe că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens.
“Pentru perioada 2014-2020, așa cum am spus în repetate rânduri, mă îngrijorează startul lent în implementarea proiectelor. Până în momentul de față, România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din exercițiul bugetar 2014-2020, însă știu că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens, iar, în ceea ce ne privește, Comisia Europeană a fost și va rămâne un sprijin pentru România, așa cum o facem de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăți”, afirmă comisarul european pentru Politică Regională.
Potrivit Corinei Crețu, politica regională beneficiază de cea mai mare parte din bugetul UE pentru perioada 2014-2020 (351,8 miliarde de euro), fiind principalul instrument de investiții al Uniunii. Astfel, UE a finanțat de-a lungul anilor zeci de mii de proiecte care au avut ca efect consolidarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă, cu beneficii vizibile atât la nivelul statelor membre, cât și al Uniunii în ansamblu, spune Corina Crețu.
“Cu atât mai mult acum, când Europa și statele membre se confruntă cu o perioadă mai dificilă, cred că este foarte important să reamintim ce ar fi însemnat dezvoltarea statelor membre și cât de mari ar fi fost decalajele dintre acestea dacă nu existau fondurile europene care au contribuit esențial la dezvoltarea economică, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor europeni, la crearea de locuri de muncă, dar și la promovarea cercetării, dezvoltării și inovării”, completează comisarul european pentru Politică Regională.
Ea precizează că, în actuala perioadă de programare, mai mult de 100 de miliarde de euro sunt alocate dezvoltării urbane prin Fondurile structurale și de investiții europene. Astfel, pentru prima dată, 15 miliarde de euro vor fi gestionate direct de către orașele europene.
“România primește a treia alocare ca mărime, după Polonia și Italia, pentru dezvoltare urbană durabilă, Guvernul României hotărând ca 20% din totalul fondurilor europene alocate în actuala perioadă de programare să fie administrate direct de către aleșii locali. Mai exact, 39 de orașe — reședințe de județ — vor gestiona direct o mare parte a fondurilor UE pentru o dezvoltare urbană sustenabilă, având un rol major în implementarea politicii de coeziune”, a explicat Corina Crețu.
Ea afirmă că își dorește ca până la finalul mandatului său să vadă că orașele din România au profitat din plin de oportunitatea ce li se oferă prin fondurile europene pe care le au la dispoziție în actuala perioadă de programare. “În acest scop, împreună cu DG Regio, vom organiza la București, la începutul lunii octombrie, un eveniment special dedicat promovării tuturor acestor oportunități la care vor fi invitați atât primarii celor 39 de orașe din România, cât și primari ai altor capitale europene”, precizează Corina Crețu.
Potrivit acesteia, una dintre prioritățile mandatului său în calitate de comisar european pentru Politică Regională este Inițiativa privind regiunile mai puțin dezvoltate.
“Obiectivul acesteia este acela de a susține regiunile mai puțin dezvoltate să ajungă la nivelul celorlalte, analizând factorii care împiedică creșterea economică în zonele respective și oferind recomandări și asistență pentru exploatarea potențialului de creștere existent. Cu alte cuvinte, regiunile mai puțin dezvoltate vor fi ajutate să identifice obstacolele care stau în calea dezvoltării economice durabile, a infrastructurii și inovării și apoi să găsească cele mai bune soluții pentru a maximiza impactul investițiilor europene”, mai spune Corina Crețu.
România și Polonia sunt primele state membre unde au fost implementate proiecte-pilot în cadrul acestei inițiative, în câte două regiuni din fiecare țară, respectiv Nord-Vest — Nord-Est (România) și Swietokrzyskie — Podkarpackie (Polonia).
“În România, am lansat personal această inițiativă la începutul lunii martie 2016, împreună cu viceprim-ministrul Vasile Dîncu. În colaborare cu serviciile mele și cu sprijinul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, agențiile de dezvoltare din cele două regiuni selectate pentru faza pilot au pregătit deja planuri de acțiune pentru măsurile care ar urma să fie implementate în următorii doi ani. Eforturile noastre se vor concentra pe crearea unor conexiuni reale între cercetare, inovare și mediul de afaceri, ca element fundamental pentru creșterea productivității, locuri de muncă durabile și coeziune socială. Un alt element esențial al acestei inițiative este implicarea activă a tuturor actorilor regionali: școli și universități, organizații de ocupare a forței de muncă și sindicate, IMM-uri, investitori, administrații naționale și regionale, ONG-uri”, precizează Corina Crețu.
Ea a anunțat că, la sfârșitul lunii septembrie, va merge la Iași, pentru a discuta cu autoritățile responsabile despre situația actuală din Regiunea de Dezvoltare Nord — Est și despre pașii concreți care urmează a fi făcuți în interiorul acestui proiect pilot. “Știu că există o bună colaborare în acest sens între ministerele de resort și autoritățile de management din România și îmi doresc să facem tot ce se poate pentru a ajuta această regiune să se dezvolte”, mai afirmă Corina Crețu.
Sursa: AGERPRES