Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a efectuat astăzi, 13 iunie a.c., o vizită de lucru la Bruxelles, în timpul căreia a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţii Comisiei Europene.
“Am discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene recomandările privind propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020. Principalele aspecte discutate au vizat majorarea alocării financiare pentru proiectele de mediu, inclusiv biodiversitate. Pentru a mări numărul de proiecte de mediu care vor putea fi implementate, partea română a propus creşterea nivelului cofinanţării asigurate de la bugetul de stat, de la 13% la 28%, în condiţiile menţinerii contribuţiei beneficiarilor la 2%. Alt subiect de pe agendă a reprezentat modul în care unele strategii sectoriale vor fi reflectate în Acordul de Parteneriat. Recomandările Comisiei vor fi integrate rapid în document pentru a grăbi semnarea Acordului. Subliniez că primirea unor comentarii de la CE pe marginea documentelor de programare este o etapă firească a procesului de negociere, etapă pe care o parcurg toate statele membre. Vom trimite propunerea actualizată de Acord de Parteneriat până la sfârşitul acestei luni şi estimăm că îl vom semna în această vară”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.
Alte discuţii au vizat primele versiuni ale programelor operaţionale prin care România va atrage fondurile europene structurale şi de investiţii în viitoarea perioadă de programare.
Totodată, în cadrul întrevederilor cu reprezentanţii Comisiei Europene au fost abordate şi subiecte precum sistemul de achiziţii publice, în condiţiile în care România trebuie să actualizeze legislaţia naţională.
“România urmează să transpună prevederile directivelor în materie cât mai repede, dar şi să implementeze alte măsuri de eficientizare a sistemului de achiziţii publice pentru a remedia o parte din deficienţele care mai sunt în prezent, dar şi în vederea simplificării structurii instituţionale. În cadrul discuţiilor a fost pus accent pe identificarea de soluţii pentru combaterea “sportului naţional” din România în acest domeniu: depunerea unui număr mare contestaţii. Totodată, am discutat şi despre condiţionalităţile ex-ante, care trebuie îndeplinite de statele membre, inclusiv de România, până la finalul anului 2016”, a adăugat ministrul Teodorovici.
NOTĂ:
În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, ministrul Fondurilor Europene a avut întrevederi cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune: Michel Servoz, director general, Peter Stub Jorgensen, director, Direcţia Economie de Piaţă şi Aurelio Cecilio, şeful Unităţii pentru România şi Bulgaria, cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Piaţa Internă şi Servicii – Joaquim Nunes de Almeida, director, Direcţia Achiziţii Publice, respectiv cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene