Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a semnat astăzi Ordinul privind aprobarea formatului standard al Contractului/Deciziei de finanţare – condiţii generale aplicabil pentru perioada de programare 2014-2020, prin care este introdus un articol dedicat transparenţei.
Acesta defineşte contractul de finanţare, împreună cu anexele şi documentele vizând executarea lui, ca fiind informaţii de interes public în condiţiile Legii 544/2001. Mai mult, documentul MFE listează explicit elementele care nu pot avea caracter de confidenţialitate:
- denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului şi a partenerilor, dacă aceştia există, datele de contact pentru echipa proiectului, data de începere şi de finalizare a proiectului, locaţia proiectului;
– valoarea totală a finanţării nerambursabile acordate, intensitatea sprijinului, valoarea plăţilor efectuate;
– dimensiunea şi caracteristicile grupului ţintă şi, după caz, ale beneficiarilor finali ai proiectului;
– informaţii privind resursele umane din cadrul proiectului;
– rezultatele estimate şi cele realizate în cadrul proiectului;
– denumirea furnizorilor de produse, prestatorilor de servicii şi executanţilor de lucrări contractaţi în cadrul proiectului, precum şi obiectul contractului, valoarea acestuia şi plăţile efectuate;
– elemente de sustenabilitate a rezultatelor proiectului, respectiv de durabilitate a investiţiilor în infrastructură sau producţie.
Dacă există elemente care trebuie totuși secretizate, acestea trebuie să se înscrie clar în excepțiile prevăzute de legea 544 (drepturile intelectuale, protecția datelor cu caracter personal, etc), trebuie stabilite explicit și justificate înainte de semnarea contractului.
“Beneficiarii de fonduri europene au obligaţia legală să arate celor interesaţi cum se cheltuie banii publici. Ordinul pe care l-am dat astăzi elimină posibilitatea şi tentaţia de a ascunde activităţi şi cheltuieli în spatele unor clauze de confidenţialitate existente în contracte aferente perioadei de programare anterioară. În septembrie, am declanşat un proces accelerat de consultare referitor la transparenţa contractelor de finanţare şi acum avem decizia: investim banii europeni în mod transparent. Decizia MFE se înscrie în angajamentul de transparenţă administrativă asumat de Guvernul Cioloş. Acest articol din contractul cadru înlocuiește vechile clauze, care permiteau secretizări abuzive” a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.
Prevederile actualului ordin se aplică tuturor contractelor/deciziilor de finanţare aferente perioadei de programare 2014-2020.