Joi, 27 octombrie, domnul Dragoș Cristian Dinu a fost învestit în funcția de ministru al fondurilor europene. Numirea are loc după ce Cristian Ghinea și-a depus demisia, la 26 octombrie 2016.
Dragoș Cristian Dinu a ocupat anterior funcția de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, începând cu luna mai 2016.
“Obiectivul meu principal la conducerea MFE este să duc la bun sfârșit mandatul asumat în domeniul fondurilor europene de guvernul condus de Dacian Cioloș în momentul investirii sale. Ne aflăm într-o perioadă esențială pentru viitorul fondurilor europene în România, lansarea apelurilor în cadrul programelor operaţionale 2014 – 2020 şi demararea implementării proiectelor selectate. În același timp, lucrăm intens la închiderea programelor operaționale 2007-2013. Am avantajul că am făcut parte din echipa care în ultimele luni a depus eforturi susținute pentru deblocarea unor programe și pentru lansarea a numeroase ghiduri. Vom continua toate aceste eforturi”, a precizat Dragoș Cristian Dinu.
Noul ministru a detaliat care sunt principalele sale obiective până la finalul mandatului.
“Voi pune accentul pe aspectele sistemice, cu impact pe termen mediu și lung:
- Finalizarea procesului de desemnare a autorităților de management;
- Ridicarea și închiderea condiționalităților ex-ante aferente Acordului de Parteneriat 2014-2020;
- Creșterea gradului de accesibilitate a programelor finanțate din fonduri europene pentru beneficiarii acestora, publici și privați prin: dezvoltarea /reformarea structurilor regionale ale ministerului, elaborarea de ghiduri ale solicitantului cât mai clare etc.
Voi promova utilizarea adițională a bugetului național și a fondurilor europene pentru atingerea obiectivelor de politici publice. Lucrurile deja au început – de exemplu schemele de mobilitate recent aprobate de Guvern, care vor beneficia, pentru implementare, de susținere directă din POCU.”
CV-ul domnului Dragoș Cristian Dinu poate fi consultat aici.