Guvernul a decis astăzi, prin Ordonanță de Urgență, trecerea organismelor intermediare pentru gestionarea programelor operaționale sectoriale în domeniul dezvoltării resurselor umane din subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale în subordinea Ministerului Fondurilor Europene, care îndeplinește și rolul de Autoritate de Management pentru aceste programe de finanțare.
Prin preluarea administrativă a organismelor intermediare în aceeași structură în care se află și autoritatea de management evită dubla coordonare și se asigură un cadru procedural unitar pentru implementarea eficientă a Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. De asemenea, sunt eliminate blocajele interinstituționale relevate în implementarea proiectelor din cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU, din perioada de programare precedentă, 2007-2013, asigurând totodată facilitarea proceselor aferente închiderii acestui program.
Celeritatea preluării organismelor intermediare de către Ministerul Fondurilor Europene este justificată de momentul închiderii POSDRU 2007-2013 în condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 678/2015, când este necesară mobilizarea într-un termen extrem de scurt a unor importante resurse de personal și expertiză la nivelul instituțiilor implicate în implementarea programului. De asemenea, din perspectiva noii perioade de programare, acestea trebuie să fie evaluate în vederea includerii lor în descrierea de sistem, în scopul desemnării organismelor cu rol în gestionarea POCU. Acordurile de delegare pentru perioada de programare 2014-2020 urmează să fie semnate în cursul lunii iulie 2016.
Având în vedere că Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 – care are o alocare totală de aproximativ 5 miliarde de euro din care 4,3 miliarde de euro contribuție UE – stabilește prioritățile de intervenție ale României în domeniul ocupării forței de muncă, al incluziunii sociale și educației, devenind cel mai mare angajator din România în următorii ani, se impune ca gestionarea acestuia să se realizeze integrat, pentru a răspunde cât mai bine necesităților de finanțare a regiunilor mai puțin dezvoltate.
Ordonanța de Urgență aprobată astăzi vizează cele opt organisme intermediare regionale pentru Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, și anume: Regiunea Nord-Est, Regiunea Sud-Est, Regiunea Sud-Muntenia, Regiunea Sud-Vest Oltenia, Regiunea Vest, Regiunea Nord-Vest, Regiunea Centru și Regiunea București-Ilfov. Acestea vor fi preluate de Ministerul Fondurilor Europene cu posturi și personalul aferent, în condițiile legii, cu menținerea drepturilor salariale, urmând ca în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență cele două ministere să propună Guvernului spre adoptare proiecte de modificare în acest sens a actelor proprii de organizare și funcționare. În minimum 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări, personalul structurilor preluate de către Ministerul Fondurilor Europene va fi încadrat în noua structură organizatorică și pe noile posturi, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.
Sursa: Guvernul României