”Proiectul de interconectare Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA) este menit să asigure interconectarea noastră într-o piață regională, dar trebuie să convingem Uniunea Europeană că avem intenția să exportăm gaze, pentru a ne acorda finanțare”, a declarat, miercuri, Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie, la un eveniment de specialitate.
“Pentru a ne crește șansele de a primi finanțare pentru infrastructura noastră de gaze trebuie dat un semnal clar ca România vrea sa participe ca un actor serios în piața regională. România trebuie să transmită un semnal puternic că va deschide realmente piața către export, nu în ultimul rând pentru faptul că CE nu va accepta ca orice interconectare pentru care ne dă bani să fie într-un singur sens, de import, cum se întâmplă de 5 ani pe Arad-Szeged. Trebuie să facem parte din piața regională pentru a beneficia realmente de o piață concurențială din care au de câștigat consumatorii și contribuabilii români. Cele 3 surse existente (Petrom, Romgaz și gazul de import din Rusia prin Ucraina sau Ungaria), chiar dacă permit concurența, nu sunt suficiente pentru o piață pe deplin lichidă și vom rămâne izolați dacă nu ne conectăm la dezbaterea europeană”, a declarat Otilia Nuțu, la Expert Forum, cu prilejul lansării unui raport referitor la interconectarea pieței de gaze și liberalizarea pieței de energie.
Potrivit documentului, România nu și-a construit până acum o piață funcțională de gaze din cauza amânării liberalizării pieței (în beneficiul unor consumatori cu relații privilegiate cu statul). Lichiditatea pe platforme de tranzacționare centralizate trebuie favorizată prin introducerea de instrumente de tranzacționare pe termen scurt și o piață de echilibrare.
“România poate contribui concret și, mai ales, profitabil la siguranța energetică a regiunii. În România avem și capacitate de înmagazinare și posibilitatea dublării acestei capacități cu costuri rezonabile. Această capacitate ar deveni mult mai ușor exploatabilă comercial într-o piață interconectată. Construcția conductelor ca TAP sau a terminalelor GNL (Croația, Grecia) e mai puțin probabilă și mai scumpă decât accesul la depozitele din Marea Neagră pentru diversificarea surselor de aprovizionare pentru țările din regiune”, se menționează în raport.
Conform sursei citate, odată cu scăderea consumului în România, producătorii autohtoni riscă să aibă o problemă reală în a-și valorifica gazul pe piața internă în anii următori, ceea ce va reduce și încasările din impozite la buget. Acest lucru va descuraja și investițiile noi în explorare și producție, iar accederea producătorilor mai noi de gaze, precum Amromco sau Stratum Energy, care în prezent se confruntă cu exporturi posibile semnificative de gaze, nu ar limita accesul consumatorilor români la energie.
“România trebuie să depună eforturile necesare pentru a susține producția internă de gaze și pentru a stimula industria de petrol și gaze, unul din cei mai mari angajatori din România”, se mai spune în raport.
În opinia autorilor raportului, prioritățile României în dezbaterile europene privind construcția pieței de gaze trebuie să fie întărirea rețelei românești (prioritate CESEC), interconectarea cu Bulgaria plus stații de comprimare (investiție și în BRUA și în Eastring, dar nu este prioritate CESEC), interconectarea cu Ungaria plus stații de comprimare (investiție în BRUA și conectare cu Coridorul Nord-Sud, dar nu este prioritate CESEC), conectarea depozitelor din Marea Neagră (actualmente doar prioritate “condiționată” CESEC), interconectarea cu Moldova — finalizarea proiectului Iași-Ungheni cu stații de comprimare și extinderea capacității conductelor.
CESEC este un grup de lucru format în februarie 2015 din 15 țări din Centrul și Estul Europei (UE și state membre ale Comunității Energetice).
Sursa: AGERPRES