POS CCE şi POS DRU: se vor lansa “call”-uri noi “pe zone extrem de importante pentru economie”

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, la IMM Forum, că MFE şi-a propus să încheie contracte de finanţare de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe POS CCE şi POS DRU, până la finalul lunii aprilie.Eugen Teodorovici a precizat că s-au descoperit “lucruri mai puţin plăcute” după preluarea de către Ministerul Fondurilor Europene a autorităţilor de management pentru POS DRU şi POS CCE, de la 1 martie.

“Sperăm să recuperăm din întârzieri (…) şi până la finalul lunii aprilie vrem să încheiem absolut toate contractele de finanţare pe cele două programe, suma fiind de aproximativ 1,3 miliarde de euro, din care 300 de milioane de euro pentru partea privată, pentru POS CCE şi diferenţa pentru capital uman, POS DRU”, a precizat Teodorovici. Aceasta înseamnă că la proiectele care sunt deja depuse se va încheia evaluarea acestora şi vor fi semnate contracte de finanţare.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat mai sunt bani care trebuie cheltuiţi pe POS CCE şi POS DRU şi se vor lansa “call”-uri noi “pe zone extrem de importante pentru economie”.

“Vrem să folosim banii pe zone unde proiectele se derulează cât mai simplu şi pe termen cât mai scurt. Un exemplu ar fi un call dedicat IMM-urilor, pe care sperăm să-l lansăm în aprilie şi care presupune angajarea de studenţi în ani terminali, de către întreprinderile mici şi mijlocii. Astfel, studenţi în ani terminali vor fi luaţi de IMM-uri, pregătiţi, iar noi plătim inclusiv pe partea de pregătire, după care ei trebuie să fie angajaţi timp de un an. În acest an, noi vom suporta din bani europeni toate costurile legate de angajarea unei persoane, obligaţia fiind după un an timp de şase luni să fie menţinut postul, nu neapărat persoana”, a spus Teodorovici.

În ceea ce priveşte cadrul financiar următor 2014-2020, ministrul a precizat că MFE şi-a propus ca strategie cheltuirea banilor în prima parte a perioadei. “Trebuie să nu mai lăsăm ca aceste fonduri să fie alocate pe final de perioadă, pentru că este singura cale de a recupera din diferenţele pe care România încă le mai are faţă de celelalte state membre. E nevoie de o programare eficientă în zonele cu un impact în economie cu adevărat de substanţă şi de un sistem foarte eficient de implementare”, a subliniat Teodorovici.

Referitor la procedurile de simplificare a accesării fondurilor europene, ministrul a explicat că pe POS CCE nu se vor mai cere dovezi din partea beneficiarului în legătură cu asigurarea confinaţării, ci, eventual, doar o declaraţie pe propria răspundere, “astfel încât proiectele să meargă mult mai simplu şi fără multe presiuni din partea statului”.

Totodată, MFE vrea să elimine scrisoarea de garanţie bancară şi documentele în format pe hârtie. “Acest lucru se va întâmpla, sper, până la final de an, astfel încât şi această presiune continuă să dispară. Este oricum o obligaţie a regulamentului european actual ca până în 2016 astfel de comunicare pe hârtie să dispară”, a mai spus Teodorovici.
Sursa: www.mediafax.ro